Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările

vineri, 20 august 2010

Vremuri nostalgice

O poezie de-a lui Nicolae Labis.Cred ca mi se potriveste putin:)Si aduce un aer de nostalgie placuta.

Încheiere

Pământ impadurit, ne revedem
Din ce în ce mai rar langa izvoare,
Dar spune-mi, nu iti sunt la fel de dragi
Salbaticele pasari calatoare?
Peste straine asezari lumesti
Duc cate-un fulg de-al tau, un cânt din tine,
Si mor cu tine-n inimile lor
Când le frang zborul gloantele haine.
Eu n-am să uit c-aici am ras intai,
Ca am strigat intaia-njuratura,
Ca am gustat din scorburi faguri dulci
Ori gustul lacrimii sarate-n gura.
Stangaci, iubind aici intaia oara,
Ti-am spus, când nu-i spusesem inca ei...
Tu mi-ai vegheat incovoiat asupra-mi
Intaii sovaielnici pasi ai mei.

Copiii cresc si unii se despart
De cei ce le-au dat viata din iubire.
Plecarile din tine-n alte lumi
Să nu le iei nicicand drept despartire.
Când eu gresesc ori mă stropesc noroaie,
Mă chemi si eu la tine vin tiptil,
Si-n fosnetul luminii din frunzisuri
Mă faci din nou nevinovat copil.

Nicolae Labis

vineri, 6 august 2010

Din nou acasa

Parca niciunde nu-i mai bine ca acasă :)M-am reintors inapoi in Atena unde ma pot bucura de marea calda.Desi stau aproape de atata apa,deabia ieri am reusit sa fac prima baie pe anul asta:)
Dar prevad multe au sa urmeze.Apa este asa de calda si placuta incat nu-ti mai vine sa iesi din ea.Voi ce mai faceti dragii mei?Pe unde v-ati planuit acest concediu?Stiu ca n-am mai onorat de mult ziua poeziei, de aceea am sa postez ceva de Adrian Paunescu.

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.


Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

31 decembrie 1996 - 1 ianuarie 1997
Bucureşti

joi, 27 mai 2010

Cum trece roua

Cum trece roua

Cum trece roua,
sorbita-n crin,
cum sboara norii
si altii vin,
cum piere-un sunet
pe-aripi de vint,
asa trec toate
pe-acest pamint.

Cu cit in lume
aduni comori,
cu cit vrei slava
si stringi splendori,
cu cit in viata
ai tot ce-ai vrea,
cu-atit plecarea
e si mai grea.

Fiori si patimi
si trai slavit,
au toate-o cale
si un sfirsit.
Caci toti pleca-vom,
lasind ce-am strins;
dar unii-n pace
iar altii-n plins


Costache Ioanid

sâmbătă, 1 mai 2010

Nu sunt pe cale

Nu sunt pe cale

Nu sunt pe cale
numai petale
ofrande pale
de trandafiri...

Dar stim ca spinul
si-a pus rubinul
chiar si pe crinul
primei iubiri!

Nu ne-aduc anii
numai Betanii,
dulci spovedanii
in vreun apus.

Dar stim ca ura
si-a-ntins masura,
varsandu-si zgura
si pe Isus!

Si nu-i prea lesne,
cu serpi la glezne,
carari prin bezne
a-ti netezi.

Dar scris e doara
ca-ntai e seara
si noapte-amara.
Si-apoi e zi!

Costache Ioanid

sâmbătă, 27 martie 2010

Pentru cine


O poezie de-a lui Costache Ioanid, care ne vorbeste de minunatiile primaverii si de creatia Lui.Este numai buna pentru a ne aduce zambetul pe buze acum in prag de Florii:)Cu aceasta ocazie urez la multi ani! tuturor ,,florilor" de primavara.Inclusiv mie:D

Pentru cine?


Pe cararile razlete
dintre zimbet si suspine,
ti se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atita frumusete,
e atita gingasie
intr-o floare ?
Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zapada
ghiocelul in april,
daca n-ar fi ochi sa-l vada ?
daca totu-i inutil ?
Pentru cine-n miez de roada,
sorb si string in ei culoare
pentru vara urmatoare
embrionii
din begonii,
daca totul e-o-ntimplare ?
Pentru cine-si tese-n casa
haina pala
de vestala
cu luminie de diamant
floarea alba de mireasa,
daca totul e neant ?
Pentru mintile obtuze
de bondari si buburuze ?
Pentru fluturii ce sboara
in zig-zaguri pe afara ?
Oare viespile ursuze
sunt initiate-n arta ?
oare barzaunii trupesti,
plini de miere pe musteti,
sunt sensibili,
sunt estei ?
Oare-ar sta flamind bondarul
de n-ar fi subtil decorul
si nu si-ar abate sborul
in gradinile bogate,
daca florile de crin
n-ar fi ... proportionate ? ...
n-ar avea acea prestanta
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare si nuanta
de la alb pin' la carmin ?
Nu cumva pretind ... culbecii
sa dezvolte-atitea specii
rozele is liliecii ?
Nu.
In floare e-un mister !
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un inger din Eden,
care-aduce-n valea mortii
o inalta marturire
in culoare,
in proportii,
in mireasma
si-n desen.
Omule cu mintea plina,
du-te-o clipa in gradina,
treci prin vaile-inflorite
si te uita la sulfina,
la bujori, la margarite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din carare,
la naframa de matase
ce ne-o darue ciclama !
Lasa-te sa te desfete
ochii-adinci de violete,
clopoteii cu trei cupe
si narcisele trompete !
Si ia seama !
Daca inima-ti ramine
ca un bulgar, ca o piatra,
ca un bolovan in vatra ...
leapad-o !
zdrobeste-o-n coiburi !
Sparge-o pe ilau cu dalta !...
Si apleaca-te in ruga
sa ceri alta !

Dar de simti o-nseninare,
un suris si o blindete,
care vine
sa te-aline
de povara,
de tristete,
tu apleaca-te si spune:
"Surioara,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atita frumusete,
e atita gingasie
intr-o floare ?"
"Pentru cine ?...
Pentru om !
Pentru voi Fauritorul
si-a ascuns in floare dorul,
in petalele de aur
de fior si de lumina,
ca in opera divina
sa cunoasteti
AUTORUL ... "

Costache Ioanid

duminică, 7 martie 2010

Dedicatie tuturor mamelor

Dedic aceasta poezie, tuturor mamelor, pe care nu trebuie sa le dam niciodata uitarii.In viziunea fiecarui copil, mama lui e cea mai frumoasa, cea mai buna,cea mai iubitoare, si asa este.Pentru mine asa e mama mea.

Mama buna si frumoasa,
Astazi, este ziua ta.
Si in loc de scumpe daruri,
Iti daruiesc, iubirea mea.

Din frageda pruncie,
Pe brate m-ai purtat.
Din ale vietii taine ,
Cu drag m-ai invatat.

Dar cea mai mare taina,
Ce'n viata mi-e folos,
M-ai invatat ,o draga mama,
Sa-L laud pe Hristos!

In paru-albit de greutati,
Se-arata, a anilor cununa.
Cu grija ne-ai crescut pe toti,
Ne-ai oferit o viata buna.

In valuri de-ncercari,
Cand grijile se-aduna,
Privirea ti-o inalta-n zari,
Spre Domnul ,mama buna!

Si nu lasa ca intristarea,
S-ajunga-n inima stapana.
La capatul de drum zorit,
Te-asteapta o vesnica cununa.
Mocanu Florin

joi, 18 februarie 2010

Chiar daca

Salutari la toti dragi prieteni!An gasit aceste versuri frumoase,de Costache Ioanid si mi-au placut mult.Poate o sa va placa si voua:)

Chiar dacă...

Chiar daca vantua-a vrut in zbor
in turme sa ne-mparta,
dar tot o cale, tot un dor
si tot un Duh ne poarta.

Chiar daca azi pe orice plai
sunt oi imprastiate,
dar tot un staul sus in Rai
si un Pastor au toate.

Chiar daca n-am pastrat macar
un singur dulce nume,
dar tot o jerfa, tot un har
ne-a smuls pe toti din lume.

Chiar daca azi oftam stinger
ca ne-a-mpartit furtuna,
dar tot vom fi odata-n cer.
Si-acolo vom fi una!

Costache Ioanid

vineri, 15 ianuarie 2010

E vineri,e poezie

Astazi se implinesc 120 de la moartea marelui nostru poet Eminescu.Si pentru ca e si ziua in care postam poezii(cativa dintre noi)o poezie de-a lui cred ca e cel mai potrivit omagiu.

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Mihai Eminescu

joi, 7 ianuarie 2010

Tatal meu

Am stat si m-am gandit ce frumos ar fi sa ai pe cineva care sa aiba grija de toate.Sa nu duci grija de ce vei manca sau cu ce te vei imbraca.Sa nu trebuiasca sa te stresezi ca ramai fara munca si nu stii de unde sa scoti cheltuielile si tot asa mi-am lasat gandul sa umble razna pina s-a oprit undeva.Si mi-am zis,,stai ca am pe cineva,,si nu pe orisicine,ci pe Tatal meu.Nu acel tata care duce aceleasi nevoi ca si mine si se zbate sa asigure traiul copiilor lui.Ci la Tatal ceresc care poate totul.Iata cum e acest Tata al nostru si despre care ne scrie Costache Ioanid.

Cât de maret e Dumnezeu!

Cat de maret e Dumnezeu!
Vad marea cu talazuri grele,
ma-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboara gandul printre stele,
tot mai inalt!

Ce-imparat isi duce-ostirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus in goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decat nemarginirea
e Tatal meu!

Cat de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
cand glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura...

La tronul alb se strang sfielnic
voivozi de foc din Empireu,
Si heruvimii vin cucernic,
slavind Eternul Vistiernic.
Si-acest Stapan Atotputernic
e Tatal meu!

Si cat de bun e Dumnezeu!
Chiar daca stelele batrane
tot au o vreme cand se-astern,
dar cine in Isus ramane
e-un fiu etern!

Si-n fata slavei sclipitoare
in ceasul lumii cel mai greu,
acei ce-au dat pe sfintii la fiare
vedea-vor Forta Creatoare,
eu voi soptii cu adorare:
"E Tatal meu..."

Costache Ioanid

vineri, 4 decembrie 2009

E vineri,e poezie

Din traista cu amintiri,ceva de Eminescu.O realitate scrisa in versuri.

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.


Mihai Eminescu

vineri, 27 noiembrie 2009

Izbavire

Nu am uitat ca zi e vineri,deci e poezie.Am adus din soapte poetice ceva de Daniel Branzai,poezie scrisa in 1980.

Izbăvire

La ceas tacut, intre pamint si cer,
Cind clopotul tariei amuteste,
Cind valul noptii a-nghetat stingher,
Un gind strain in mine se iveste.

Nu-i gindul meu, il recunosc usor
Din viforul ce mi-l strecoara-n suflet,
Din soapta-i cea vicleana-ncetisor
Intinsa cursa pentru al meu umblet.

La ceas tacut, intre pamint si cer
Ingenunchez tacut si-mi strig durerea:
"Parinte ia-mi Tu teama din ungher
Si-n locul ei asterne Tu tacerea".

"De-i sufletu-mi Edenul din-nceput,
Si paznic de mai pus peste gradina,
Asculta-mi glasul binecunoscut,
Ce-ti cere-acum sa ma pazesti de vina".

"Nu poate mintea-mi paznic sa mai stea,
Cind Furu-i mester mare peste fire,
Sint prea plapind si forta nu-i a mea,
Ci-mi trag puterea din dumnezeire".

La ceas tacut, intre pamint si cer,
Am oaspeti noi in pajistea gradinii.
temutul gind s-a dus, tilhar stingher,
L-au pus pe fuga ... razele Luminii.

Daniel Branzai

vineri, 20 noiembrie 2009

E vineri,e poezie

Pentru ca astazi e ziua poeziei,vreau sa ne amintim de George Cosbuc si mai exact de o poezie ce nu mi-a plecat nicicand din suflet.



Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

George Cosbuc

Atuncea nu era mobil,
Nici internet de-asemeni.
Si vestile cu greu soseau,
Pe la ai nostri semeni.

Stateau la geam si asteptau,
Ca si-a poetului mama,
Si ce n-ar da sa vada-n zari,
Feciorul ce agale se intoarna.

Noi cei de azi,suntem dotati.
Si cu mobil si internet chiar de pomana.
Si ducem traiul nostru efemer,
Uitand sa spunem,Mama.

Nu uitati pe parinti!
Florin

vineri, 6 noiembrie 2009

E vineri,e poezie

Am pierdut notiunea timpului,si aproape ca era sa uit ca azi e vineri.Am adus din nou ceva de Lucian Blaga,sa ne plimbe printre amintiri.


Strofe de-a lungul anilor

Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?

Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?

Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?



Lucian Blaga

vineri, 30 octombrie 2009

Condu-ma Doamne!

E vineri,deci e poezie!

Condu-ma Doamne spre lumina!
Si-n taina Tu indreapta ai mei pasi.
Inspre eternul paradis,in a Edenului gradina,
Sa ma-ntalnesc cu-ai mei urmasi.

Pe ale Tale urme sfinte,
Te rog smerit sa ma-ndrumezi.
In lumea plina de ispite,
Tu candela ma fa,sa luminez!

Din viata aceasta atata de amara,
Ma-nvata sa pastrez doar ce e bun.
Fa-mi sufletul o coarda de vioara,
Atinsa de arcusul sfant!

Si trist de te-am facut vreodata,
Te rog a ma ierta,Parinte bun.
O mana de tarana,am fost odata,
O mana de tarana sunt si-acum.

Dar vreau atunci,la poarta vesniciei,
In stralucire eu sa te-ntalnesc.
Si ca o mana de tarana vorbitoare,
Sa pot in veci sa te slavesc!

Mocanu Florin

vineri, 23 octombrie 2009

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

E vineri,deci e poezie.Ceva de Lucian Blaga,sa ne sensibilizeze putin.


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Lucian Blaga

vineri, 16 octombrie 2009

Lauda


E vineri,e poezie!Am adus din traista de amintiri ceva de Nichifor Crainic.O poezie care sa ne aduca aminte ce suntem.Si as de frumos o spune poetul.



Lauda


Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.

vineri, 9 octombrie 2009

Bucurie si chemare

E vineri,asa ca e poezie!Impart bucuria cu voi:)Un strop pentru fiecare.


Imi canta sufletul de fericire!
Si oda bucuriei suna-n minte.
Un gand frumos si-atat de tainic,
Imi umple inima fierbinte.

Ma-nbib de har si dulce pace,
si in cantari, prefac eu dorul.
Caci El e zi de zi cu mine,
La usa mea e descuiat zavorul.

Si fiecare reusita in viata,
Cu a Lui mana,stiu c-am dobandit-o.
Caci singur,sunt numai tarana,
Un fir de pleava ratacita.

Al Domnului har inca se revarsa,
Si peste buni si peste rai deopotriva.
Iar usa cerului inca sta deschisa,
Cu drag Isus, pe nume bland te striga.

Veniti voi oaspeti dragi,
Cu drag Isus va cheama acum la masa.
Trecut e timpul,e tarziu!
Iar eu v-astept cu drag acasa.


Mocanu Florin

vineri, 2 octombrie 2009

Când toamna...

Nu am uitat ca azi e vineri:)E poezie dragii mei!


Când toamna pe coline lin coboară,
Iar cerul şi pământul stau de veghe,
Sub clar de lună în tainică pereche,
În mine câteodată cântă o …vioară.

Pe struna ei se-aude în notă solitară,
Cum bate-n geam cu frunze-ngălbenite,
Cu tonu-i arămiu să îmi aducă aminte,
Un cântec vechi ...pentru a câta oară?

Iarăşi …e toamnă , mereu după vară,
Dezgolind litanii scumpe la vedere,
Păstrate-n adâncuri ca boabe-n ogoare,
Ce-nalt mă crescură şi-n duh ocrotiră...

Pentru-a câta oară?...de gânduri mă scutur,
Pe umărul toamnei, ce-mi încântă ochii
Cu veşmântu-i galben, ca un fald de rochii
Şi-mi prefiră-n suflet cald ...mărgăritare.

Liber de povară, doritor de pace şi de cer
Dragostea-mi revarsă din preaplin în semeni,
Cresc iubirii muguri şi mă poartă asemeni
Celui însetat în vară, înspre tainicul izvor...

Când din nou în gânduri, toamna lin coboară
Ca-ntr-o catedrală răsunând ecou de orgă,
Pentrua a câta oară? ...cântec vechi de rugă,
Se înalţă pân` la ceruri din a inimii vioară!


autor A.Urma

joi, 1 octombrie 2009

Pe o culme de deal

Undeva pe o culme de deal
Între cer şi pământ atârnat,
Moare Omul cel sfânt, ideal,
Ce o lume întreagă a schimbat!

Moare Fiinţa cerească divină
Ce a fost printre noi pe pământ.
Iar la moarte a deschis o lumină,
Să vedem desluşit locul sfânt...

Undeva pe o cruce-atârnat,
Şi cu peptul străpuns de o lance...
Moare Cel ce pe om la salvat
Iar prin moarte adusa EL pace!

Pacea Lui, e o pace eternă...
E o pace din lumea cerească,
Orice om din a lumi tavernă
Poate-n El orişicând s-o găsească!

Undeva pe o culme de deal
În torturi Prinţul sfânt suspina;
A Lui sânge curgea ca un val
Multe inimi la vale spăla,

Undeva, nu departe de cruce
O femeie cu ochii în lacrimi,
Nu-şi putea suferinţa a frânge
Vindecată fiind ea de demoni!

Doar privea cum se stinge iubirea
Pe o cruce fiind atârnat,
Pentru ea, EL a fost Izbăvirea,
Şi la mulţi vindecare le-a dat.

Lângă ea mama Lui suspina
Secerată adânc de durere,
Suferinţa cu El o simţea
Căci Fiul i-a adus mângâiere!

Iar cerul îşi întoarse privirea
Nori negri, se întinse în zare,
Parcă noaptea îşi aduse intrarea
Dar a fost o cerească lucrare.

Mielul sfânt îşi sfârşise lucrarea
Trupul gol sta pe cruce-atârnat,
Până Iosif din Arimathea
În mormântul pregătit la-ngropat!

Prin moartea Lui am primit dreptul
La o viaţă eternă şi sfântă,
Încurând vom sfârşi cu pământul
Şi vom fi unde veşnic se cântă!

Undeva este-un loc nepătruns
Dar tu poţi dragul meu să-l găseşti
Undeva este-un gând ce-i ascuns
Este-un gând al iubirii cereşti!

Undeva este o lume de vis
E o Ţară măreaţă şi sfântă,
Undeva este-un nou Paradis
Şi acolo, cineva te aşteaptă!


Autor Lupsea Gheorghe

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Cand amintirile...

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

Mihai Eminescu