.....continuare In prima saptamana,dupa ce am ajuns acolo nu am reusit sa mergem nici unde la munca.Din cauza ca nu stiam o iota sarbeste,munca nu era asa de multa,iar cei mai cu vechime ieseau tot timpul la inaintare.Totul imi parea asa de ciudat.Pana si limba ceea a lor mi se parea atat de grea incat imi ziceam ca daca o sa incerc sa spun vre-un cuvant,o sa-mi scrintesc limba.Dar nevoia te invata.Asa se face ca intr-o zi din acelea monotone,(adica dute la piata de munca,vino de la piata de munca si dormi)norocul ne-a suras.Eram printre ultimii disperati ramasi in piata,si ne gandeam ce-o sa mancam,iaurt cu paine sau paine cu iaurt?mare dilema:))Pe cand ne gandeam noi asa,de la deal venea incet un mosneag.Se opri in dreptul meu,si intreba ceva.La care eu m-am uitat ca curca-n lemne .Din dreapta mea sari unul mai motat ca mine si se baga peste treaba.Zic eu ,no!asta nu-i drept.Negociaza el cu mosul,bani,mancare,tigari.Dupa care vad ca pleaca mosul.Atunci eu l-am intrebat:
-Ce-a vrut mosu?
-A,nimic,voia doi oameni la prasit de lubenite!
-Pai de ce nu te-ai dus cu el?
-Ba ma duc,da s-a dus sa-mi i-a tigari.
Ba,da prost mai sunt!,ma gandii eu.Uite cum imi lua asta painea de la gura.M-am ridicat repede de pe banca si am fugit dupa mos.L-am prins din urma si i-am explicat ca vreau eu sa merg la munca.Mai prin semne,bombanituri de-ale mele m-a inteles,dar mi-a spus ca area nevoie de 2!Ptuuu!Sa fie!Ghinion,prietenul meu tocmai plecase.Dar eram foarte hotarat sa lucrez(pardon sa mananc:))Asa ca i-am spus mosului,sa ma astepte acolo si m-am dus fuga dupa prietenul meu sa-l i-au cu mine.In sfarsit dupa o gramada de alte peripetii,am fost la prima zi de munca.De atunci mi-am pus ambitia sa invat sarbeste.Acolo eraun sarb pe nume Jiva,care stia romaneste si in a carui coliba stateam noi:)Prima mea intrebare a fost Caco se kaje?Adica, cum se spune?Si de acolo am ajuns in cateva luni sa stiu sarbeste mai bine ca altii ce aveau ani acolo.....va urma
cât de asemanatoare sunt povestile noastre, ale emigrantilor.
RăspundețiȘtergeremi-am povestit si eu peripetiile, chiar în prima postare pe blogul meu
(primul esec)
plecasem în Calabria, la cules de capsuni,acum patru ani si jumatate.
mi-ar placea sa scriu o carte cu câte mi s-au întâmplat, dar îmi lipseste talentul.
deocamdata le adun în capitolul :
Clipe de viata.
cum am mai spus, ma bucur mult de vestea ca fetita ta este mult mai bine. salutari.
Stiu Giulia,mai tpti ne-am confruntat cu tot felul de greutati mai mult sau mai putin grele,si peripetii mai tragice sau mai comice.Daca scrii din inima ,talent nu-ti trebuie prea mult.Nu te subestima.O zi buna iti doresc!
RăspundețiȘtergere