vineri, 20 noiembrie 2009

E vineri,e poezie

Pentru ca astazi e ziua poeziei,vreau sa ne amintim de George Cosbuc si mai exact de o poezie ce nu mi-a plecat nicicand din suflet.



Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

George Cosbuc

Atuncea nu era mobil,
Nici internet de-asemeni.
Si vestile cu greu soseau,
Pe la ai nostri semeni.

Stateau la geam si asteptau,
Ca si-a poetului mama,
Si ce n-ar da sa vada-n zari,
Feciorul ce agale se intoarna.

Noi cei de azi,suntem dotati.
Si cu mobil si internet chiar de pomana.
Si ducem traiul nostru efemer,
Uitand sa spunem,Mama.

Nu uitati pe parinti!
Florin

17 comentarii:

  1. Mi-ai amintit de anii ciclului primar, cand invatam poeiza aceasta la scoala...pacat ca pe atunci nu imi dadeam seama si de mesajele pe care vrea sa le transmita;))...foarte frumoasa si sufletista continuarea ta:)...un weekend placut:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Inceput fara sfarsit,
    Dar din vesnicie,
    Un cadou binevenit
    Peste-a mea pruncie

    Mama, ochi inlacrimati
    Peste vise sparte,
    Rugaciuni din ochi curati,
    Paznic de departe.

    Mama, zambet pentru multi
    Harnica furnica
    Talpa pentru cei desculti
    Pentru ger, tunica.

    Pana-n ceasul cand voi fi
    Iarasi langa tine
    Mama-n lacrimi voi cladi
    Punte de suspine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ducem traiul nostru efemer,
    Uitand sa spunem,Mama.
    M-au emotionat versurile lui Cosbuc, dar si versurile tale atat de adevarate si adaptate vremurilor noastre.
    Binecuvantat sa fii Florine! Sa-ti dea EL bucurie si pace din belsug. Seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. "Mama" lui Coşbuc a fost una dintre cele mai impresionante poezii.(asa am simtit eu si asa a ramas).
    mi-a placut mult de asemenea:

    Nicolae Labis - Mama
    N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
    Un om ce de pe-acasa a venit
    Cum c-a-nflorit la noi malinul
    Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

    Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
    Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,
    Cand din scrisori eu vad precum matale
    Din zi in zi mereu intineresti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos final... Atinge unde doare mai tare.
    Ma-nclin !
    M-a miscat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Înduioşător!!!
    Stoarce lacrimi orice gând îndreptat spre mama...
    Termin de scris, şi o sun...Versurile tale m-au mustrat, pe drept...Mulţumesc!

    PS. Răspunsul tău, Florin, la întrebarea despre rolul cuvintelor în iubire, m-a năucit cu frumuseţea lui...Am exclamt: wau!!!!...şi două lacrimi zâmbeau la colţul ochiului...Mulţumesc din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  7. ma uit uneori la mama mea si nu stiu cand a trecut timpul...parca mai ieri framanta placinte si ne striga pe totii copiii de la bloc sa mancam...parca ieri a fost tanara si mereu frumoasa si eu eram asa mandra cand ieseam cu ea...ma uit acum e cu parul alb si parca se imputineaza pe zi ce trece si as vrea sa nu o pierd niciodata,nici pe tata....multumesc pentru postare,superba...o duminica calda cu Lumina si binecuvantari la toti:D

    RăspundețiȘtergere
  8. @Andrei,asa este!De multe ori nu intelegem multe mesaje,nu numai acesta de fata:) Ce sa facem,suntem mai grei de cap:))Un weekend cat mai placut:)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Vyky,m-ai dat gata cu poezia ta.Mi-a placut mult:)Un weekend superb iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Doamna Elena,din pacate asa este!Uitam sa spunem mama mult prea des.Domnul sa va binecuvinteze cu dragoste:)O duminica plina de har!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Lucia,total de acord:)Si Nicolae Labis scrie frumos.Mi-a placut poezia.Un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Catalin,asta a si fost scopul,sa ating inimile ca sa nu uitam de parinti:)Un weekend perfect prieten drag:)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Mariana,te-am mustrat cu blandete fara sa stiu:)Dar ma bucur ca a mers.Cat despre comentul meu,m-am simtit mic pe linga cel al sotului tau:)O duminica plina de binecuvantari!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Stefi,esti in acelasi gand cu mine draguta:)si eu ma uit la mama si asa mi-e mila de ea cand o vad cum se ofileste.Un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  15. Florine, te invit "la plimbare" sa-ti ridici Premiul Prieteniei! Cu tot respectul si prietenia, Elena. Binecuvantare si pace din EL sa ai vesnic!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Va multumesc doamna draga!Cu mare placere:)O saptamana frumoasa va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. am slăbit maria

    de Leonard Ancuta

    iubirea se împuţinează în fiecare zi şi am ajuns s-o duc rău
    nu mai am serviciu nu mai am casă
    sînt mai uşor cu cîteva nume de oameni de străzi
    ne subţiem maria suntem mai firavi decît turnurile gemene
    în faţa unui atac terorist
    lumea simte asta
    bărbaţii intră în tine vor să lupte cu mine
    cu cine să lupte maria cînd sînt doar un cui pus piedică inimii
    femeile-mi simt slăbiciunea
    întind mîinile încearcă să-mi pună nacelă
    dar cum să mai pot zbura cum aş putea să mă înalţ fără tine
    nu ştie nimeni cum se sărută de-adevăratelea
    să-mi sufle aer cald în plămîni

    am pierdut toate vieţile pe care mi le doream
    dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un cîmp de bătălie
    fiecare trup o parte din povestea noastră
    s-a adunat toată iarna pe-aici
    e ca la waterloo
    cînd carnea se împuţinează dragostea moare de frig
    şi pierd puţin cîte puţin din iubire încă un nume al tău şi încă unul
    mai am un singur sărut maria îl păstrez cînd o fi să pună pămîntul
    deja mi-e uşor sînt o insulă plutitoare
    am oasele tot mai moi mai aerate
    cum e ciocolata aia albă cu bule
    mi-e teamă c-am să pier cu totul maria că am să rămîn
    fără mîini fără gură fără un piept la care să te strîng
    o fotografie din care să arzi bucăţele ori de cîte ori
    ţi-e frig sau te simţi slabă

    RăspundețiȘtergere

Scriu tot timpul ceea ce simt,faceti si voi la fel:)