vineri, 18 septembrie 2009

om intre oameni

.....continuare
In perioada aceea aveam un director tare strict, putin mistocar si profesor de matematica.Parintii lui traiau in sat la mine.Ne cunosteam putin si in afara scolii.In una din zile pe cand eu,Romica si Bebe, ne intreceam in iscusinta sa facem felinare din bostani in mijlocul strazii, care mai de care cu bostan mai mare cu lumanari mai multe in el si crestand ochi si gura cat mai fioroasa,apare brusc dupa curba o masina, Lada rosie.Cu totii cunosteam masina directorului.Dintr-un salt am fost de cealalta parte a gardului de uluci(nu stiu cum am putut face un astfel de salt).Ceilalti doi prea surprinsi de surpriza,n-au mai avut timp sa reactioneze.Ceea ce au incercat sa faca,a fost sa-si ascunda felinarele la spate,dar fara succes.Deja fusesera luati la ochi.Ca un facut a doua zi aveam ora de algebra cu directorul.Eram cu inima la gura sa vedem ce se va intampla.La ora lui eram chitic,muti!Doar ,doar am scapa.Intra el in clasa,ne saluta pe toti,face cateva glume ca se ne dezmorteasca,si dintr-o data spune:

-Felinaru 1,alias Mandoiu Romica,i-a vino matale la tabla!
Romica ,s-a galbenit la fata!mititel cum era a luat-o cu pasi timizi spre tabla.
-I-a fa matale o ecuatie de gradul 3!
Romica se uita ca curca-n lemne,de-abia stia ce e aia de unde atata minte s-o mai si rezolve.
Se ridica domnul Lungu(asa-l chema pe director)si zise:
-De felinare ai avut timp!dar de invatat nu!?Jap o palma!
In secunda urmatoare Romica disparu din fata noastra.Dupa cateva secunde il vad ca iese de sub catedra cu o falca rosie ,deabia tinandu-se pe picioare.
-Treci la loc ,ai 3! spuse Lungu.
-Felinarul 2,alias Mandoiu Cristian(Bebe cum ai spuneam noi)i-a vino si matale la tabla.
Eu deja imi formasem in minte un traseu spre iesirea rapida din clasa.
Dar spre spre bafta mea n-a fost nevoie. S-a multumit sa-i cafteasca numai pe cei doi.
De-atunci nu ne-a mai trebuit felinare:))
Acasa totul decurgea normal.Eu fiind cel mai mare am preluat treburile gospodariei,iar Dana se ocupa de restul fratilor nostri.(saraca,ea i-a crescut aproape pe toti)Parintii nostri fiind la lucru amandoi.Nu ne lipsea nimic pot sa spun.Nu prea aveam jucarii,dar nu ne pareau asa de importante si oricum nu tineau.Cum primeam ceva imediat le desfaceam sa vedem ce au inauntru.
Pe atunci nu orisicine avea televizor.Intr-o zi vine tata acasa cu un televizor alb negru Diamant.Nu mai tin minte de pe unde il capatase,ceea ce tin minte e ca nu ne-a tinut prea mult.S-a ars ecranul (tubul cum ai spuneam noi)Ce era de facut,sa luam alt tub,prea scump.Din intamplare verii mei aveau un televizor stricat,Sirius.Dupa niste negocieri dure,cu treburi de facut in schimb,ne-a dat noua televizorul stricat.In sat la noi aveam un electronist,Nini (schiopu ai spuneam noi).Am mers la el cu televizoarele,din doua sa ne faca unul.S-a apucat el sa probeze sa vada care tub e bun ,una alta pe-acolo le-a pus spate in spate ,a schimbat mufele intre ele si le-a pus in functiune.Eu eram ochi si urechi la el.Spre bucuria mea ,mergea!Dar nu a durat decat cateva secunde ,pana mi-a spus pretul:))Asa ca .... continui mane seara:))

4 comentarii:

  1. Florin , am ras cu lacrimi...mi-am recunoscut copilasii in povestirea ta, de la felinarele din bostani si pana la desfacerea jucarilor noi, totul e identic, chiar si unele palme primite...:)

    Imi place noul aspect insa sincer mai mult imi placea si cred ca ti se si potrivea celalt ...era cu adevarat deosebit...insa e alegerea ta...

    O seara frumoasa si binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca si copii avem o creativitate si o imaginatie deosebita.Pot sa spun ca asa am inceput sa repar tot felul de lucruri.Si mai cred ca toti copii am fost curiosi,de aceea multe pozne semana cu altele:))Oseara frumoasa si tie!

    RăspundețiȘtergere

Scriu tot timpul ceea ce simt,faceti si voi la fel:)