Când amintirile...
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
Mihai Eminescu
Imi place mult poezia .
RăspundețiȘtergereVesnicul romantic, Eminescu ..
Asa-i,un romantic incurabi!O zi frumoasa!
RăspundețiȘtergereEminescu dragul nostru mare poet care si-a pus amprenta pe Romania definitiv si totusi destul de neglijat in ultima vreme...
RăspundețiȘtergereFelicitari si multumiri !
Pot sa spun ca Eminescu e printre putinii poeti ce te poate transpune in poeziile lui,sa te faca sa traiesti amintirile ,romanta,melancolia.Aceasta face ca stilui lui sa fie unic si recunoscut de departe!O seara minunata doamna Elena!
RăspundețiȘtergere