vineri, 10 iulie 2009

prima dezamagire

Batand la usa inimii tale,
Nu mi-ai deschis decat putin.
As fi insistat, dar doare!
Caci nu ti-a pasat,macar putin.

Frumoasa e iubirea!
Dar impartita'n doi.
Si crede-ma c-am incercat amarnic ,
Sa-ti cuceresc iubirea,
Dar totu a fost zadarnic.

Am vrut ca sa-mi anec amarul
Intr-un pahar cu vin.
Dar oare vinul are vreo putere,
Asupra sentimentelor ce-ti tin!?

Am vrut sa mi te-alung din minte,
Dar tot in ganduri mi-ai ramas,
Si te intreb iubita fata,
Ai vrut sa faci macar un pas?

Frumoasa e iubirea!
Dar neimpartita'n doi,
E ca o floare rara,
Stropita cu noroi.

Adio deci,frumoasa floare!
As fi dorit sa-ti spun mai mult.
Dar tu nu m-ai lasat printre petale,
Sa te iubesc,sa te sarut.

Mocanu Florin

6 comentarii:

  1. "Iubirea neimpartita-n doi e ca o floare rara stropita cu noroi."....Superba imagine...

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi,o dragoste adevarata,sincera se aseamana oarecum cu o floare rara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este adevărat că imaginile bune, cu expresivitate poetică, nu se găsesc iaca așa,pocnind din degete și pe toate gardurile. E și mai greu s-o găsești când acționează asupra ta anumite restricții formale, cum ar fi elementele de prozodie (ritm, rimă, lungimea versurilor și schemele metrice). Majoritatea celor care-și încearcă puterile de versificatori cad în tentația facilului (oricine, măcar la început, a pățit-o!), dar pentru a depăși statutul de versificator bun sau rău (cum aș zice 'producător de hârtie' - o muncă mecanică, pe bandă rulantă), trebuie să ai antenele bine conectate la marea poezie...In această privință, există câteva asocieri formă-conținut poetic:
    1) ori versurile sună bine, potrivite la coadă, iar conținutul importă prea puțin, e sărac și repetitiv (lipsă de imaginație creatoare, e un epigon);
    2) ori versurile șchioapătă puțin(așa numitele licențe de rimă, cum ar fi, de pildă, asonanțele, potriviri imperfecte de sunete, de obicei grupuri consonantice l/r, m/n, p/b și diftongi/vocale pline), iar imaginile au expresivitate și noutate;
    3)cazul genialei poezii mari, în care formă și fond sunt perfect îmbinate (chiar dacă există mărunte scăpări de execuție....
    Totuși, dincolo de toate aceste teorii și detalii tehnice, un lucru mi se pare a fi cel mai important, și cred că nu puteți fi decât de acord: fără o simțire autentică nu se poate scrie poezie bună. Sunt puțin și eu de acord cu canoanele romantismului într-ale poeziei izvodiri, cea învolburată de sentimente și emoții puternice. De ce puțin? Fiindcă, la drept vorbind, deși la originea poeziei stă simțirea, emoția primară resimțită direct, totuși nu poți scrie...într-o stare de tulburare emotivă. Scrii cu capul, cu luciditate și prudență pentru realizarea expresiei potrivite conținutului. Emoția dă imboldul, capul o materializează. De aceea, când scriem, fie proză sau eseu, fie poezie sau cugetări, de multe ori ștergem cuvinte, fraze, propoziții, renunțăm la o structură sintactică, la un sinonim în favoarea unui antonim etc tocmai pentru că judecata, mintea, trebuie să cenzureze ceea ce rămâne scris.
    Poftim unde am ajuns! Vroiam doar să fiu scurtă...Uf, beteșugurile profesionale!
    Vroiam doar să spun că există emoție în această pagină de poezie.

    RăspundețiȘtergere
  4. E simplu!nu-ti place, nu citi.Pur si simplu a fost prima mea poezie si nu prea m-a in teresat rima si ,repetivele.Am scris ce-am simtit.

    RăspundețiȘtergere
  5. ps.
    daca asa sta sa ma gandesc la toate detaliile eminente care le-ai pomenit mai sus,poezia nu ar mai avea nici un farmec.

    RăspundețiȘtergere
  6. Farmecul sta in imperfectiune...asta ii da savoare poeziei cu sens...mie imi place mult ce scrii si cum scrii. ;)

    RăspundețiȘtergere

Scriu tot timpul ceea ce simt,faceti si voi la fel:)